Ministrul de Finanțe Daniel Chițoiu a demisionat astazi

Ministrul de Finanțe Daniel Chiţoiu, a decis să demisioneze din funcție, în urma ședinței de urgență care a avut loc în această după-amiază la PNL. Daniel Chițoiu și-a motivat decizia spunând că vrea să se implice mai mult în activitatea PNL, ca secretar general interimar, deoarece urmează două campanii electorale importante.


Actualizare 19.00. Președintele PNL a declarat că plecarea lui Daniel Chițoiu nu are legătură cu măsura de reeșalonare a creditelor românilor, care a stârnit controverse în USL, nici cu dosarul în care este implicată soția lui Daniel Chițoiu.

Crin Antonescu a explicat că Daniel Chițoiu va deține, pe lângă funcția de vicepreședinte PNL, și pe cea de secretar general interimar, „pentru a coordona eforturile organizatorice ale partidului în acest an”, în timp ce Eduard Hellvig se va ocupa de coordonarea campaniei prezidențiale.

„Am decis să mă implic mai activ în PNL. Avem alegeri parlamentare și prezidențiale anul acesta. Sunt un om de partid”, a spus Daniel Chițoiu în această seară, într-o conferință de presă.â

El a declarat că activitatea din Guvern, unde avea și funcția de vicepremier, pe lângă cea de ministru de Finanțe, nu i-ar fi permis să se ocupe de sarcinile de secretar general al PNL, în condițiile în care anul acesta vor avea loc alegeri prezidențiale și alegeri europarlamentare.

„Nu sunt alte motive pentru care mă retrag din Guvern”, a spus Daniel Chițoiu.


Daniel Chițoiu declarase în cursul zilei că nu crede că va fi remaniat, iar întrebat despre eventuala sa demisie, el a răspuns: „E o posibilitate, mâine voi da un răspuns".

Surse din PNL declarau astăzi că Daniel Chiţoiu ar urma să fie înlocuit cu Eugen Nicolăescu.

În locul lui Eugen Nicolăescu, la conducerea Ministerului Sănătăţii ar putea fi numit Cristian Buşoi, de la Casa Naţională de Sănătate.

În ceea ce priveşte conducerea Ministerului de Interne, aceasta ar putea fi preluată deSorin Frunzăverde.

Şi Mariana Câmpeanu ar putea fi înlocuită de la conducerea Ministerului Muncii. În locul său ar putea fi numită Cristina Pocora.

Deciziile finale vor fi luate mâine, la Delegaţia permanentă a PNL.

Schimbările vin în contextul noului scandal la nivelul USL privind propunerea de reeşalonare a creditelor.

Victor Ponta a spus că subiectul s-a discutat în Uniune, dar Crin Antonescu l-a contrazis. Pe de altă parte, lui Daniel Chițoiu i s-ar fi reproșat că este prea apropiat de PSD.

Sursa: Digi24.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Recent Posts