In aceasta seara Simona Halep debuteaza la turneul de la Indian Wells

Tenismena romana Simona Halep, locul 3 WTA, va debuta in aceasta seara la turneul de tenis de la Indian Wells impotriva rusoaicei Daria Gavrilova, locul 106 in ierarhia mondiala.
Maine dimineata vor debuta si Monica Niculescu, locul 68 WTA, şi Victor Hănescu, locul 146 WTA.


Halep o va întâlni pe Daria Gavrilova (Rusia), poziţia 106 în ierarhia mondială, jucătoare venită din calificări, într-o partidă din manşa secundă a turneului WTA de categorie Premier Mandatory, programată după ora 21.30, pe terenul 3 al complexului Indian Wells Tennis Garden. Halep, cap de serie numărul 3, a fost acceptată direct în turul secund.

În aceeaşi fază, Niculescu va evolua pe terenul central, o arenă cu peste 16.000 de locuri, sâmbătă, de la ora 04.00, cu principala favorită a turneului, americanca Serena Williams.

Pe al doilea stadion al complexului, cu o capacitate de 8.000 de locuri, Victor Hănescu, jucător venit din calificări, îl va întâlni, sâmbătă, pe rusul Mihail Youzhny, numărul 64 mondial, în primul tur al turneului ATP de 1.000 de puncte. Partida, penultima a zilei pe terenul 2, va începe tot în jurul orei 04.00.

România este reprezentată și în turneele de dublu. Primul care va juca la Indian Wells este Horia Tecău, care va înfrunta, alături de Jean-Julien Rojer, perechea formată din Thanasi Kokkinakis și Andy Murray. Mâine seară debutează și celălalt român de pe tabloul de dublu, Florin Mergea. Alături de Dominic Inglot, Mergea va lupta pentru un loc în optimi împotriva perechii formate din Tommy Robredo și Viktor Troicki.

Avem două reprezentante și în proba feminină de dublu: Monica Niculescu și Raluca Olaru. Ele vor debuta duminică.

Sursa: Digi24

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Recent Posts