Header Ads

Se schimba vremea din aceasta noapte. Vedeti si cum va fi in weekend

Din fericire, in prima jumatate a lunii decembrie am avut parte de o vreme nu prea rea, insa din aceasta seara ninsorile se vor intensifica si se vor extinde.





În orele următoare, norii se vor înmulţi treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va ninge în special după apus. Strat de zăpadă mai consistent se va depune în Carpaţii Meridionali, în sudul Crişanei, în Banat şi local în Muntenia şi-n Oltenia. Totodată, în regiunile sudice, sud-vestice şi în spaţiul montan învecinat, vântul va depăşi 70 km/h.

Câteva raze de soare vor putea fi astăzi zărite în Bucureşti şi se vor atinge maximum 3 grade Celsius. Înnorările se vor accentua spre seară, când va ninge şi vântul va prinde putere. Mâine, ninsorile se vor transforma treptat în ploaie, aşa că stratul de zăpadă depus peste noapte se va topi. Vântul va sufla cu până la 50 km/h şi va accentua senzaţia de frig. Precipitaţiile vor continua cel puţin până luni, iar temperaturile nu vor trece de 4 grade.

La munte, va fi iarnă autentică în perioada următoare. Până duminică, va ninge moderat cantitativ în masivele vestice şi în Carpaţii Meridonali, unde vântul va sufla cu peste 70 km/h. Apoi, ninsorile se vor muta treptat spre est, iar luni vor fi prezente în Carpaţii Orientali şi local, în masivele sudice.






Niciun comentariu

Stiri despre EMAG

Stiri despre Tehnologie

Stiri din Educatie

Stiri din Sport

Stiri despre Economie

Stiri din domeniul social

Stiri despre Simona Halep

Un produs Blogger.